Toți vechii prieteni s-au mutat ‘n vile
doar mama stă-n micul cartier
în casa ei cu amintiri umile
având în loc de acoperis, un cer.
Ea doarme-ntr-un pat proptit pe stele
și stelele-s picioarele de pat,
trece stafia tinereții mele
peste acoperișul înstelat.
Zice ”ce faci tu, iedule, departe?”
și nu-i mai vine somnul și-i târziu
în camera îngustă, cât o carte
scrisă de un poet, odată, viu.
Mai dorm acasă, uneori, când ninge,
răpus și ostenit ca un soldat,
dar vișinul din curte mă respinge
și stelele sar toate de sub pat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează