Powered By Blogger

1 sept. 2022

O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu - Mihail Cuciuran
















Suflați răcoroși zefiri pe coarda lirei mele,

Suflați p-astă rîsipă, ce-abia a mai rămas;

Căci ea ne apărară de multe robii grele,

Stîndu-ne spre mărire, pînă într-acest ceas.


Suflați și această vale ce rîul sărpuești,

Și vă întoarceți iară, cătră acest zid sfînt;

Suflați ca a lui videri în faptă dovidești;

C-a fost din învechime un dușmănesc mormînt.


Suflați și încordați lira, astă tînguitoare

Ce plînge cu durere, p-acest învitători;

Lacaș a biruinței, cetați învingătoare,

Să plîng de a ei soartă pi-a ei ocrotitori.


Suflați răcoroși zefiri, suflați cu vioșie,

Suflați și vă-ngînfați suflînd astor ruine,

Unde bravei Moldovei, cu multă bărbăție,

Nimice sumeția puterilor străine


• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •


Soarile după dialuri abia mai purpurează,

Roșața-i să întinde pe ceriuri însărînd,

Și luna să ivești, și rîul scîntează

A ei razi albie în undă-i oglindînd.


Acum toată mișcarea în cuibu-i să tîrăști,

Să trage în lacașu-i, spre a se odihni,

Numai păstoriul turma spre cîmpuri o pornești,

Ș-în rădiu privighitoare începi a concerti.


Buciumu lui răsună, eho din dipărtări

Îi răspunde îndată ca și dînsul cîntînd;

Cînd și cînd să aude a cînilor latrari,

A berbeciului clopot ; și oile zberînd,


Rîulețul în vale curge și murmuești,

Filomela în codru cîntă neîncetat;

Și cerîul plin de stele de nori să lămurești.

Și cît privești ochiul, eterul îi curat.


Piste puțină vremi să trec aceste toate,

Și numai ici cole s-aude cîti-un glas;

În locuri pustiite, și tare dipărtate,

Și încă necălcate di a omenirei pas.


Acuma pe-mpregiuru-mi stăpînești tăcere,

Toată mișcare doarmi toată suflare taci,

Și numai cîti o umbră umblă în privighere

Zidiurilor aceste, ce-a le plînge mă faci.


Deodat-un glas salbatic urechea me aude,

Și văz pe dinainte-mi un ce mic fîlfîind,

De unde eram sigur că toati acum îs mute

Zăresc o cocoveică pi-un stîlpușor cîntînd.


Mă scol să iau o piatră, s-alung ace urîtă

Pasăre, ce răcnești c-un glas pătrunzători,

Și cînd o rădicasăm, întru ace menută,

Mi să arat-o umbră strigînd îngrozitor.


• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •


Cine ti-a adus aice? strigă ace arătari,

Cine te face a plînge, a cetății dărîmari?

Cînd noi n-avem trebuință de a voastră tînguire,

Nici nu am gîndit a cere de la voi vro mulțămire


• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •


Și cu aceste zise începu a se pierdi

Ace ființă-naltă cari mi-a vorovit,

În zădar ochiu o cată căci ea nu se mai vedi,

Căci iar să înturnasă de unde a venit


Atunce cocoveica porniră iară să cînte,

Pi acest monument vecinic tot așa fioros;

Să pare tot că strigă pe cerescul părinte,

Prin glasul ei cel jalnic, și tari tînguios.


Dar în scurt încetează se rădică și zboară,

Din locurile acele, lăsîndu-mă pe mine,

Să mai jălesc și eu un minut într-o sară;

Să-și caute o bortă de ragaz pentru sîne.


Tăcere împregiuru-mi iar să statornicisă,

Dar m-a stăpînit mult, ș-îndată s-a curmat,

Filomela în codru, a cînta începusă,

Dar ce-i ? Nu știu pricina, că iar a încetat.


Și numai murmurare rîului ce curge,

Care ca o oglindă era el de curat,

În răpidile-i mers părè că îmi spune

Ca cîte mii de dușmani adîncu-i a-ngropat.


Eu obosit de trudă vrem să mă odihnesc;

M-am suit sus pi o piatră ca s-adorm un menut,

Și cînd să închid ochii atunci din nou zăresc

O umbră ce s-înalță din acel loc tăcut.


Și vine drept la mine, și în fațî-mi se oprești

Întrebînd cini aice pe mine m-a adus?

Pi acel loc ce de umbre acum să stăpînești,

Pi ace piatră uitată ; care nevoi m-a pus?


• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •


Care dureri cumplite mă fac să tînguesc,

Uitatile mormînturi, ș-acel loc dărîmat?

Sau poate cu al meu plîns, numai batgiucuresc

Pi acei ce pentru noi aici s-au mormîntat?


• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •


O umbră respectată ? cu așă obrăznicie

Pi aceste locuri sfinte, n-am gîndit a călca,

Din înpotrivă încă, a voastră bărbăție,

Am venit p-aste locuri vroind a o cînta.


Vroind să plîng aice mărind a voastre fapte,

Ș-îmi închin astor zidiri care să răsîpesc,

Și care di o aleasă cetate-s lăudate,

Și cîte faci vremea în voi să le privesc.


A zidiului darmari inima me îmi curmă,

Dar ce să-i fac vai mie că nu-i pot agiuta;

Că nu-l pot prin jălire aduce l-a lui urmă,

Că el numai pren mine nu să poate-nalța.


Și ce-a fost pren putință n-a trecut cu videri,

Acel ce providenta îl pusă preste noi,

Din ceasul întronării, îi veni îngrijări

Atît pentru a noștrii, precît și pentru voi.


• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •


Trăiască dorul vostru, trăiască în mulțămiri

Ș-în veci vă guvernează acest stăpînitor,

Umbra strigă — Trăiască vouă spre fericiri;

Trăiască-ne și nouă bunul ocrotitor.


Ș-în zisa lui din urmă glasuri pătrunzătoari

Răsună pintre bolte c-un glas veselitor,

Strigînd — în veci trăiască ! spre a voastră înalțari

Al vostru bun părinte, al nostru ocrotitor.


Dar cine întrerupe ? a noastră convorbire,

Îi glasul unui clopot, ce strigă pre duios,

El cheamă pe tot omul acum în mănăstire,

Adună ori pe care, pe bun și furios.


Umbra peri din față-mi, liniștea iar s-așază,

Ceriul cu nencetari să vedi tot roșind,

Și glasul rîndunelii, atunce îmi vestiază

A zilei înturnare, c-în prip-ar fi sosind


Luna își peirdi fața, ș-a stelilor lumină

Să face nevăzută în ochii tuturor,

Zefirii pi-o minută durerea îmi alină;

Vulturul să înalță prin falnicul său zbor.


Plugarii să arată cu mare răpegiune,

Păstoriul iar pornești turma înspre cîmpii,

Și stînd pleacă genunchii, de-și faci rugăciune

Cătră cel ci-i păzești în codri ș-în pustii.


Îmi plec și eu genunchii pi-o biată temelie

Ci pare că odată acel loc fu sfințit;

Și rog ceriul să-mi dei macar ceva tărie,

Să pot tîngui jalnic acel zid părăsît.


Și suspinînd în urmă, cu ochii-n lăcrămare,

Mă scol mai mult în silă pornindu-mi al meu pas,

Giurînd sfintelor zidiuri vecinică neuitare,

Mă mai uit iar spre ele-iau lira-mi și le las.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează