Când Ebuzath se prăbuși-n țârănă,
El, treizeci de dușmani târî cu sine,
Treizeci de morți, cu pălăria-n mână.
Pământul, alintat ca o femeie,
Își răsbuna adâncurile calde
Și fiecare mort era o cheie.
Când Ebuzath se prăbuși din viață,
Mărgean topit i se-mpietri în vine.
În ochi îi răsăriră flori de ghiață.
Din volumul „Vi-l prezint pe Țeavă”, 1975
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează