Cântecul lui Ebuzath - Grigore Cugler

 

Când Ebuzath se prăbuși-n țârănă,

El, treizeci de dușmani târî cu sine,

Treizeci de morți, cu pălăria-n mână.

Pământul, alintat ca o femeie,

Își răsbuna adâncurile calde

Și fiecare mort era o cheie.

Când Ebuzath se prăbuși din viață,

Mărgean topit i se-mpietri în vine.

În ochi îi răsăriră flori de ghiață.

Din volumul „Vi-l prezint pe Țeavă”, 1975