Da, poezia-i sânge. De-i zbor razant, e sânge
cald gâlgâind din aripi de-albatros.
De-i săgetare-n așchii de roci înalte, plânge
cu sânge ochiul vulturului, scos.
Nuntindu-se cu Verbu-n zbor median e pradă
acestei pâcle și acestui vânt;
ferindu-se de gloduri și piscuri de zăpadă
nici umbră nu aruncă pe pământ.
Dar Verbul viu se smulge din zborul lin, asemeni
unui condor cu ciocul de oțel,
miresei efemere izbindu-i țeasta-n cremeni,
zenit să fie și nadir tot el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează