„Alt’dată sta bătrânul Diogene
În poloboc. De-aceea nu mă mir
Că’ncap, sub cer, în strâmtul coviltir:
Încape-o lume’n cadrul unei scene.
Și stând întins, cu ochii strânși sub gene,
Gândesc: câți meditează’n cimitir
Problemele – nu vi le mai înșir –
Ardealului, Alsaciei-Lorene...
Pământu-l simt; îl strâng, întreg și mic,
Sub bolta șubredă, de rogojină, –
Dar bolta cerului n-o văd și-mi zic:
A lumilor durere și ruină
În cer, golit de zei, le lași să vină;
De ce te-aș mai privi, când n’ai nimic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează