A orbit de boală grea
hoțu tatii, și-aș fi vrut
să-i găsesc un leac, ceva.
Niciun vraci nu l-a avut.
N-am aflat niciun spițer,
nici la târg, și nici în cer.
De vreo șase ani sau șapte
ochii-i zac, peceți de noapte,
și-ngropat în gol cu totul
cată cu nasul și botul.
Uite-l, dibuie și parcă
a zări nițel încearcă.
A trecut și s-a lovit,
a lătrat. O fi simțit.
A-nțeles că pe aici
umblă-n tufe un arici.
Altădată, lângă casă,
a dat de broasca-țestoasă.
Într-o zi, s-a pomenit
Ciufulit, dar mulțumit,
că visase că bătea
cinci dulăi și o cățea.
El se ceartă printre stele
și cu niște cucuvele.
Hoțu e cățel de treabă.
Puii cloștii îl întreabă
cum e noaptea-n noaptea lui
și-l mângâie ca pe pui,
povestind mai lămurind
Ce-au visat și-au mai gândit.
Îl iubesc și derbedeii
din văzduhuri, porumbeii.
Prieten bun, un porumbiel
doarme în coteț cu el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează