Toamnă cum sapi în frunze fiorduri
și chinui în crepuscule soarele pe ruguri.
Încoronorezi prin păduri zeii cu struguri
când speenul şi lectura urcă peste borduri.
Să nu fiu ucis de mireasma scuturărilor
te evoc prin neguri monomelod
du-mă livezii promise ca-n exod
ocolind mânerul uşii, osul plecărilor.
A mea vei fi mult aşteptată noapte
născută-n veghe lungă, în veghe-nlăcrimată,
a mea vei fi mult aşteptată noapte
când inima cuvintelor tresare
și-un corn de vânătoare e tăcerea,
stăpânu-acestei nopţi rămâne-voi
peste abisuri, peste surpătura anilor,
voi simţi trecând deasupra culmilor
Primejdioase ale timpului,
pe visurile mele tari ca stâncile,
căprioara amintirii tale.
Iar de-oi sfârşi plămada cu drojdii de imagini
să crească pâine vie cu miezul de poem,
din tulburile zilei cu şipotul culorilor
mi s-o deschide-n faţă, horire, jocul zorilor;
stelară scânteiere vei scăpăra-n înalt,
pe cremenile slovii oprindu-te din salt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează