Foaie neagră de coperți
să mă bați și să mă ierți
că te-am scris cu viața mea
și am pus lacrimii cișmea.
Că mi-ai stat pe răni mereu
foaia sufletului meu,
foaie neagră de învelit
luciu rece de cuțit.
Noaptea mea de la final
șaua-i singură pe cal,
iar pe lume ce târziu
niște degete mai scriu.
Fără mâna care-au fost
versuri triste, fără rost,
foaia negrului umil
exercițiul meu de stil.
De scris numere pe porți,
și de moarte printre morți,
viața mea de negru gol
fără nici un protocol.
Foaie tragică de tuș,
semn al artei celor duși,
tu să mă-nsoțești mereu
foaia sufletului meu.
Te mai văd sclipind și-acum
vai, coperta mea de scrum,
de pe un mai vechi volum
care-a înviat postum.
Foaie neagră de coperți
să mă bați și să mă ierți
că te zgârii cu-o nuia
iscălind în noaptea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează