Se vede că fata asta vrea să coboare
și-ar putea să tulbure-ntunericul de-afară;e-un fel de somn vâscos în care-aș vrea
să nu mai fie-n munții ăștia nici o gară...
Ce liniștiți sunt ceilalți încercând
cu capul sprijinit în piept s-adoarmă,
eu îi urăsc puțin, căci dacă-ar ști ce gândesc
ar trage, desigur, semnalul de alarmă.
O pădure, încă o pădure... se luminează
părul ei în dezordine lăsat...
călătoresc cu trenul puternic aplecat
în partea-n care ea visează.
...A coborât. În locul ocupat,
unde geamul aburit s-a topit deodată,
și-mi place să-mi închipui că sunt lacrimi
uitate dinadins de-o fată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează