când, în umbră, sângeriu, se-arată spinul
menit a-ţi da un rost: trista splendoare
a sângelui pe care-l păstrezi în clondire
Ca amintire a eroului.
O, nu-i greu
să pipăi braţul care te-ndreaptă
spre cărarea dintre salcâmii-n risipă
Acolo, sub frunze moarte-i tezaurul
care-ascunde multe şi-nalte filosofii.
N-au rost îndoielile vestitorului
în faţa lumii care nu mai există.
Mama şi tata par sfinţii din pământul îndepărtat,
care semne de pace îmi fac,
semne de pace şi-atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează