Mi-ai îmbrăcat cuvintele în ie
cusută pe orbite cu migală,
să-mi fie veşnic dor de poezie
sub ceruri unde ploile-şi răscoală.
M-ai însetat de albul înnorării
pe flori ce îşi ridică-n umeri soare,
brodate-n gând la marginea puterii
cu fir de codru verde şi răcoare.
Ai aşezat cămaşa în lumină
și-ai botezat în ea simţirea toată,
cu ţesătura care se închină
și-mi scrie poezia înflorată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează