Senin oracol, frunții tale clare
nu i s'aprinde niciun semn, de Sus?
Nici o minune pentru-acest nespus
de-amarnic jaf al nopților tâlhare?
Cine îmi surpă'ntr'una visul, oare,
când pun în el, spre slava lui Isus,
atâta har, din zori până'n apus,
trudindu-l, dârz, din lespezi mari de soare?
Ofrandei, jertfa mea-i voi dărui-o:
cu duh din duhul meu o voi zidi
până la cruce, sus, - din temelii!
De câteori din nou s'o face ziuă
ea, peste veac, va străluci deplină,
Căci am durat-o numai din lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează