Îmi vin în minte cântecele simple
cântate pe cerdac pe când eram copil.
Pe cer mai erau stele, în inimă o rugă,
și mai presus de toate aproape îmi erai,
O, Mamă!
De ce-am plecat pe drumuri necunoscute, lungi,
împins de-un dor de ducă în dorul de-a găsi
o dragoste mai ‘naltă de țară și de-ai mei,
fiind așa departe?
Ah, cântecul mă-nchide în el până-n adânc,
cum te-a închis pământul!...
în țara-aceasta rece, sub cerul neprivit,
streine-mi sunt de-a valma visările ce mint,
aducerile-aminte și poate și-acest cânt
ce sufletu-mi rănește,
când doar părerile de rău
de-mi mai vorbesc pe românește...
1967
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează