urșii albi - nămeţii
moţăiau în scorburi adânci.
Din negre şi crâncene crengi,
pădurea-şi suia pereţii.
Umblam, obosiţi de paşi
prin zăpada cea grea.
Lângă noi străjuia un copac,
ca un cerb uriaş.
Gura ta pe a mea s-a închis -
şi-o flacără mi-a lucit sub pleoape,
ca şi când, cu foşnet aprins,
o vulpe-ar fi trecut pe aproape.
(Poezie din volumul Versuri alese, 1955)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează