În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
și vesel de plăcere tot sufletul tresare,
eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.
În dulcea lună Mai când tainic luna plină
și mii de mii de stele pământul însenină
pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.
În dulcea lună Mai când păsările cântă
și armonii divine natura toat-încântă
în mine-un glas de jale se plânge disperat
ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.
În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
din soare se coboară şi totul înviază
eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
și-ndrept a mele gânduri spre recele mormânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează