Nu te-ngrozi, poete, de durere
și nu fugi de dânsa niciodată:
ea face poezia mai curată
și-i dă o mai statornică putere.
Tu n-ai avea în vers o adiere
atât de caldă şi de parfumată,
de n-ar veni din zarea-ndepărtată
pe-a suferinţei rază de mistere.
În piept suspinele când se frământă,
pe liră dulce, tot mai dulce cântă...
și-n melodii durerea-şi ia fiinţă...
Iar gemetele-s armonii pe strune, -
căci poezia doarme-n suferinţă,
cum doarme diamantul în cărbune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează