I.
Nu ca impostoare - am venit acasă,
Şi nici ca slujnică - nu am nevoie de
pâine.
Eu - sunt pasiunea ta, odihna-ţi în
duminică luminoasă,
A şaptea ta zi, a şaptea-ţi din bolţile
senine.
Acolo pe pământ mi se mai dă din banii
proşti
Şi roată de râşniţă de gât mi se atârna.
- Iubitule! - Oare chiar nu mă
recunoşti?
Eu sunt Psyche - rândunica ta!
II.
Pe tine, duiosul meu, - doar jerpelitură
veche,
Ce era cândva fragilitate trupească.
Totul a fost să se sfârtece, să se
zdrenţuiască, -
Nu au rămas decât aripile-două,
pereche.
Înveşmântează-mă-n splendoarea-ţi
târzie,
Miluieşte-mă şi mă hăruieşte.
Iar sărăcăcioasele zdrenţe le fereşte -
Într-un colţ de sacristie.
(13.V.1918)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează