Am venit să-ţi spun o vorbă
azi, când pleci în ţări mai bune,
Niculaie, Laie Chioru,
cântăreț din patru strune;
Du-l cu tine meşteşugul
care ne-ntărea soboru:
meștere a nouă sate,
lăutare, Laie Chioru!
Unde norii-şi ţin popasul
în lăcaş de mărgărint,
șede Domnul cu Sânpetru
la o masă de argint.
Tu să-ţi pleci uşor genunchii
și uşor să-ţi pleci grumazul,
și pe umerii vioarei
să-ţi apeşi domol obrazul.
Şi să cânţi un cântec, Laie,
cum se cântă-n sat la noi,
când se tânguie ciobanul
după turma lui de oi.
Povesti-va atunci struna
înălţimilor albastre
vremea lungă câtă jale
scris-a-n sufletele noastre.
S-ar întuneca pământul,
c-ar veni, veni, ţigane,
toate stelele s-asculte
glasul strunei năzdrăvane.
Blând zâmbire-ar Milostivul...
iar din geana lui de-argint
lacrimi-ar cădea-n adâncul
norilor de mărgărint.
Ni s-ar stinge-atunci necazul
ce de mult ne petrecea:
între stelele de pază
am avea şi noi o stea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează