Din basme vechi o albă mână
Te cheamă fluturând în zări
Și-auzi cântând o mândră zână
De peste nouă mări și țări...
Ea cântă despre-o-mpărăție
Fantastică din soare-apus:
Flori mari, necunoscute ție,
Acolo strălucesc nespus...
Toți arborii acolo sună
Și cântă parcă-ar fi un cor:
Ca muzică de danț răsună
Sonore glasuri de izvor,
Și doine dragi, cum niciodată
Tu n-ai mai auzit, socot,
Te leagănă și te desfată,
Pân' ce te farmecă de tot.
Ah, dac-ai ști-ncotro anume?
Acolo cum ai vrea să pleci!
Să uiți durerile din lume,
Și-acolo să rămâi pe veci!...
Ah, mândră astă-mpărăție
Mi-apare în somn adeseori;
Dar, ca o negură pustie,
Se stinge totdeauna-n zori!
(Traducere de Șt. O. Iosif)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează