Aluziile satirice ale lui George Topârceanu vizează pe criticii M. Dragomirescu și Eugen Lovinescu în anul 1922.
Răspuns.
...Ba mata ești tip ridicol!
Eu n-am scris nici un articol
întru apărarea Muzii,
despre cel care
pare
că-mi faci treizeci de aluzii...
Criticul pe care-aici
îl ataci în versuri mici
nu-i, desigur, măscărici,
colibri sau licurici...
însă nici
bou sau vacă, precum zici.
E profesor (onorabil),
autor (interminabil),
om politic (execrabil),
Critic (foarte vulnerabil,
dar pasabil)
președinte (incurabil).
Când își laudă ciracii,
îi compară cu toți dracii.
Fără spirit diplomatic,
cu-ale lui precepte
drepte,
are cioc, dar e simpatic.
Cel pe care-n adevăr
l-am luat cândva-n răspăr
e un tip mai fistichiu.
Când îl iei în pripă,
țipă...
lasă-mă să ți-l descriu.
Are-o mutră anodină
de frizer cu mandolină,
o privire clandestină,
nas de parafină
fină,
și la gură vaselină.
Braț rotund și crupă plină,
organism de gelatină,
cu structură androgină, -
iar la-nfățișare
pare
o statuie de slănină.
Și mai are... ce mai are?
Când se duce la culcare
e de genul feminin,
dar când scrie proză
roză,
iscălește masculin.
În al Criticii domeniu
orice Eu se crede geniu,
dacă-i secondat de proști...
alte semnalmente?
Niente!
Trebuie să-l recunoști.
Deci scriind el prin reviste
cronici impresioniste
cu dantele împrejur,
într-o zi și-a zis că
riscă
să rămâie prea obscur.
Cum avuse țara pace,
el ieși din carapace,
și cu pagini din război,
dup-acel masacru
sacru,
s-a vârât printre eroi.
Știu, pe astfel de specimeni
astăzi nu-i condamnă nimeni,
au ajuns la apogeu.
Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?...
Pun'te
un moment în locul meu!
Că mă știe fiecare,
sunt sfios ca fata mare
și blajin de obicei, -
însă când mă apăr
scapăr
ca din cremene scântei!
În cuptor îmi vâr colacii
când s-arată vârcolacii.
Spada-mi gata de atac,
luminoasă ca o dâră,
vâră
spaima-n orice vârcolac!
Ce folos avui de-acolo?...
Cu săgeata lui Apollo
în zadar l-am săgetat,
căci o epidermă
fermă
este greu de perforat...
Nimeni pace nu-ți dă dacă
ai nevoie de dădacă.
Dragul meu, de-aceea zic
că scriind sudalme
calme
nu poți câștiga nimic.
Ci, mai bine, - Muzei cale
să-i deschizi cu muzicale
rime, ca de obicei, -
iar pe păr să-i scuturi
fluturi
de imagini și idei.
fină,
și la gură vaselină.
Braț rotund și crupă plină,
organism de gelatină,
cu structură androgină, -
iar la-nfățișare
pare
o statuie de slănină.
Și mai are... ce mai are?
Când se duce la culcare
e de genul feminin,
dar când scrie proză
roză,
iscălește masculin.
În al Criticii domeniu
orice Eu se crede geniu,
dacă-i secondat de proști...
alte semnalmente?
Niente!
Trebuie să-l recunoști.
Deci scriind el prin reviste
cronici impresioniste
cu dantele împrejur,
într-o zi și-a zis că
riscă
să rămâie prea obscur.
Cum avuse țara pace,
el ieși din carapace,
și cu pagini din război,
dup-acel masacru
sacru,
s-a vârât printre eroi.
Știu, pe astfel de specimeni
astăzi nu-i condamnă nimeni,
au ajuns la apogeu.
Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?...
Pun'te
un moment în locul meu!
Că mă știe fiecare,
sunt sfios ca fata mare
și blajin de obicei, -
însă când mă apăr
scapăr
ca din cremene scântei!
În cuptor îmi vâr colacii
când s-arată vârcolacii.
Spada-mi gata de atac,
luminoasă ca o dâră,
vâră
spaima-n orice vârcolac!
Ce folos avui de-acolo?...
Cu săgeata lui Apollo
în zadar l-am săgetat,
căci o epidermă
fermă
este greu de perforat...
Nimeni pace nu-ți dă dacă
ai nevoie de dădacă.
Dragul meu, de-aceea zic
că scriind sudalme
calme
nu poți câștiga nimic.
Ci, mai bine, - Muzei cale
să-i deschizi cu muzicale
rime, ca de obicei, -
iar pe păr să-i scuturi
fluturi
de imagini și idei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează