Ce liniște-i aici - de-aceea poate
când sărut iarba aud șoapte venind de demult -
aceste păduri care se întorc din iarnă cântând,
leagănă-n arbori întreaga mea viață.
Vine vântul și mângâie mugurii,
toți cei care au fost au rămas printre noi,
parcă ieri au fost toate, și timpul
pe toți atingându-i încet i-a făcut nevăzuți ca și el.
Parcă ieri se-ntâmplaseră toate,
pământul ce geme de grâu deschide se-nchide iar ochii -
parcă ieri Ștefan îngenunchea pe câmpie
cerând binecuvântarea bătrânului Teoctist.
Ca și acum vântul mângâia mugurii
și erau toate apropiate și dragi,
și clopotele nu mai tăceau la Suceava -
...le mai aud și astăzi după cinci sute de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează