Mama scutură prin casă,
mătură, aşază, pune,
pentru mama toate-acestea
sunt o mare slăbiciune.
Seara, cade ca o piatră,
nici mâncare nu mai vrea,
somnul vine ca un fluviu
śi pe apa lui o ia.
- Mamă-i, spun, nu te mai zbate,
ai şi-aşa de dus poveri.
Nu-mi mai scutura din perne
visele avute ieri.
Lasă-le să stea acolo,
poate că-mi mai trebuiesc.
Nu se ştie la ce cânturi
am să le mai folosesc.
Însă ea nu vrea s-asculte,
știe din al vieţii rost
cum că visele de mâine
nu-mi vor fi cum au mai fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează