Powered By Blogger

17 mar. 2019

Cântec pentru Mama - Virgil Carianopol



















Tare necăjită ai fost mamă,
iarna, vara, orice timp trecând,
cât era de frig sau de căldură
tot desculţă te-am văzut umblând.

N-ai purtat o haină mai ca lumea,
o scurteică veche doar aveai,
dar şi pe aceea totdeauna
doar la sărbători o îmbrăcai.

Ochii tăi ardeau ca două stele.
Le mai văd luminile şi azi.
Boabe mari de lacrime, ca jarul,
le striveai cu mâna pe  obraz.

Tot aşa ai fost de când ţin minte,
pe picioare-ai mers la drum mereu.
Nici în car nu te suiai, de teamă
boilor să nu le fie greu.

Ce păcat că n-ai trăit, măicuţă,
c-ai plecat fără de timp în lut.
Ce pantofi ţi-aş fi adus acuma
și ce haină azi ai fi avut!...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează